Tulnic plâns…
Alexandrina Tulics, album Destine

Câte rugi plânse se îndreaptă spre cer,
pentru Mama Țară cu mâinile arse,
făcând pâine pentru copiii ei?
Câte brațe sunt urmărite spre a li se frânge puterea,
să nu mai legene copiii așteptați
ca Țara să nu slăbănogească?
Câte fuse și furci zac aruncate
prin cotloane părăsite,
ca vrednicia lor,
să fie judecată de dinastii asupritoare care
n-au văzut iile, brăcinarii țesuți
în cântece legănate de doine?
Câte lacrimi pentru popor
sunt urzite în țesătura cu maci, garoafe,
fiii și fiicele României
în scoarțele ce-i atrag
pe străinii înfometați de pământ binecuvântat?
Doamne,
mi s-au deșirat rugile plânse,
n-au ajuns la Tine,
de când strig și mănânc în suspin
Pâinea Vie a Cărții și
bucătura ce-mi sătura ființa
învățată s-o frământ,
lângă cuptorul ce-și juca flăcările,
așteptând aluatul din grâul românesc să-l rumenească,
să cânt doinele munților, apelor în tulnicul jelit…?